într-o dimineaţă s-a hotărât că eu eram ciupercuţa,
de-atunci altcumva nu mi-a mai zis, era ok,
din partea mea era super, cu toate că nu uitam
vreodată colţurile pe dinafară,
recunoştinţa era o bonetă cuviincioasă,
prea sărman dantelată pentru gusturile acelor vremuiri,
pe sub care forfoteau în conformitate cu regulile de circulaţie
rutieră care s-au mai schimbat între timp
sms-urile mai mult ca sigur de fapt necriptice,
odată cu bifarea ceştii numărul trei sute şaiş’ cinci ori şase
zic eu că nu (mai şi pun în funcţiune pentru asta Glasul
canal F, ăla de obţinut reduceri la kilu’ de cireşe, aici merge nuanţat,
relevanţa cireşelor în luptele cu viaţă şi cu moarte. ‘87-2011), dar
îmi amintesc, deci I doubt.
Advertisement
